luni, 29 iunie 2009

BURSE EUROPENE DE SCURT SEJUR ÎN ROMÂNIA

concurs extins pina pe 31 decembrie 2009

Implementare:
1. PIE va prezenta pe paginele web (www.soros.md,
www.europa.md şi a partenerilor săi) oportunităţile existente la moment de training, cursuri
de formare şi schimb de experienţă (accentul se va pune pe participarea la traininguri şi cursuri
de formare), astfel potenţialii beneficiari vor avea informaţia actualizată. Deoarece procesul
în cauză va fi unul continuu, se încurajează vizitarea frecventă a paginilor web.

2. Pentru a participa la program, viitorii bursieri vor completa formularul de participare
(anexa) care va putea fi obţinut de pe pagina Web a Fundaţiei sau de la Recepţia Fundaţiei.

3. Selectarea participanţilor va fi efectuată de către Juriu.

4. De asemenea, orice beneficiar potenţial care a identificat un curs de instruire care se înscrie
în contextul Burselor Europene poate solicita finanţarea participării la evenimentul preconizat.
Gradul de corespundere a acestuia cu ideea Burselor Europene va fi stabilită de către
Juriul Programului Iniţiative Europene şi nu va reprezenta subiectul discuţiilor cu potenţialii
beneficiari.

5. Pentru acordarea bursei PIE va semna cu participanţii selectaţi un contract de donaţie şi va
oferi o bursă de studii. De asemenea, este încurajată contribuţia finanicară a organizaţiei la
care este afiliat potenţialul beneficiar. În condiţii egale în ce priveşte experienţa şi calităţile
concurenţilor pentru bursă, prioritate se va acorda celui cu o contribuţie a organizaţiei din
care face parte.

Dosarul va conţine:
Aplicarea se va face prin e-mail şi va conţine:
CV-ul aplicantului;
Scrisoarea de motivaţie.
Copia scanată a buletinului de identitate cu fişa de însoţire.

Nu exista o data limita de depunere a dosarelor, insa acestea urmeaza a fi trimise cit mai
repede posibil pe adresa electronica indicata, pentru ca candidaturile sa fie analizate in cadrul
Juriul Programului Initiative Europene si in caz ca este acceptat, bursierul sa aiba timp sa aplice
pentru viza, sa incheie Contractul de Grant cu Fundatia Soros - Moldova si sa reuseasca sa
puna la punct alte detalii tehnice legate de deplasare.

Pentru informaţii suplimentare contactaţi: Fundaţia Soros - Moldova str.Bulgară 32, Chişinău,
MD 2001, Republica Moldova tel: 270031, 270232, 274480, fax 270507, Denis Bordian – asistent de Program dbordian@soros.md

Pentru trimiterea dosarului se va folosi adresa burseeuropene@soros.md
Oferta si formularul de participare http://www.soros.md/news/658.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu